Dupa ce ne-am sorbit în tăcere ciorba de burtă în Gara Lipscanilor, mă despart nu fără regrete de fratele Nae sub Crucea Bisericii Blănarilor şi traversând Hanul cu Tei, plonjez pe cârmitele străduţe, pe urmele lui Mateiu Caragiale…
…“Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birja” – imaginară - pentru a trece mai apoi pe la Arnoteni – adevaraţii Arnoteni – unde mă văd cu Pantazi…
Plonjăm înapoi într-un veac apus, mult drag inimii noastre, trecem prin Piaţa Dogilor cu “oriflame şi purpura veşmânt”…
La o masuţă de cafea şi absint, din faţa basilicei San Marc, Goethe face corecturi pe un manuscris blestemat…
Ne aplecăm indiscret peste umarul de ceaţă al Maestrului şi ne trece un fior : Margareta, mireasa nebună, fugită pe cal în noaptea logodnei sfinte, - comme un ange diabolique qui traverse le mirroir, - pentru a se întâlni în taină cu Don Quijote de la Mancha, ba nu, cu Faust parcă, sub mantia de pucioasă chihlimbarie a lui Mefisto, pregătindu-se in taina pentru a semna un pact secret…
Dumnezeu ştie…
Sau Dracu… mai înţelege ceva…
Sfaşiat de contradicţii, mă aplec greoi, şi trag sertarul de jos al biroului imaginar, acolo unde ascund de două vieţi, “Manuscriptul cu citate din mine şi prieteni”…
Răsfoiesc, extrag vreo două-trei "Schiţe de Costume" şi "Maşti la un Spectacol Inchipuit", vreo alte două din capitolul de "Grafică la Purtător", le stropesc uşor cu parfumul extras dintr-o romanţă chimică şi le etalez pe zidul îmbibat şi mucegăit de Istorie al Hanului…
Ar mai fi în manuscriptul cu pricina câte ceva scrijelit pe ici, pe colo, pe scoarţa unui gând…
Cu vreo 4 decenii în urmă, când debutam în Holul Institutului “Ion Mincu”, un critic de artă, nu demult plecat în lumea umbrelor, mă încuraja cu substantivul adjectivat de tânără speranţă.
Pe la vreo 40 si ceva de ani, când expuneam la Grand Palais, alături de Paul Delvaux, încă mai eram o speranţă.
Acum la 60, am rămas doar cu speranţa…
Cândva, un bun amic de pe meleagul franc, îmi spunea :
- “Cher ami, femeia e un lucru rar, ceva de neînlocuit ! Dar dacă totuşi ţi se iveşte ocazia să o înlocuieşti - nu ezita !”
..In general, în astfel de situaţii disperate, când orice om normal se doreşte sclipitor de inteligent, spiritual, sprinţar şi moralist, se începe o lungă listă de multumiri fără noimă, îndreptate de regulă împotriva unor oameni nevinovaţi şi fără apărare : neveste neglijate, copii părăsiţi, parinţi abandonaţi, profesori straluciţi, doctori invincibili, preoţi iluminaţi, slujnice binevoitoare, taximetrişti haioşi, manichiuriste serviabile … şi lista ar putea continua la nesfârşit…
Eu nu voi mulţumi nimănui - ba dimpotrivă !
Am sa-l înjur de părinţi pe Jimmy, caţelul meu, închis în casă, care urlă ca un bezmetic, pentru că nu stau cu el să-l mângâi pe cap, şi - după părerea lui - îmi pierd timpul cu domniile voastre în mod samavolnic.
Drept care, pentru a-i curma agonia, vă propun să nu mai pierdem timpul şi să trecem la fapte : să degustăm un mic traminer rozaliu de Recaş care ne aşteaptă fremătând vesel, pentru a ne ostoi setea de cultură dar mai ales … de artă !
MEM, april 2007
*
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu