Firave si neprihanite Domnisoare,
Vajnice si hotarate Doamne,
Domnilor !
Trebuie sa incep cu o marturisire dura:
Daca as fi in locul domniilor voastre - ei bine - as tremura de frica !.
Pentru ca va aflati in fata unui clan mafiot transnational, a unei mari “Famiglii”…
Clanul mogulilor ocnasi Savopol - Marinescu…
De cateva secole, de cand s-a infiltrat pe malul stang al Dunarii albastre, in nordul vanjos al Olteniei, la Ocnele Mari, (de unde si denumirea de ocnasi), “La Famiglia”, actioneaza subversiv, dupa planuri secrete, bine instrumentate, care urmaresc, in principal, doua scopuri :
- Primul e acela de racolare a celor mai frumoase domnisoare, doamne si domnite pe care le-a produs Regatul Unit al Romaniei Mari, pentru a le lua de sotii, deci, pentru a le transforma in sclave pe viata, sau pe termen mai scurt, dupa caz, dupa voia Domnului ori dupa cum le-o fi lovit norocul.
- Al doilea scop a fost si este vamuirea unei imense doze din talentul nativ al poporului roman, pe care, o data asimilata, o risipeste pe zidirile si simezele unui veac de arta, acoperind pictura si desenul, sculptura si grafica, ingineria si arhitectura, pirotehnia si medicina, cantul si dansul, sportul si dirigentia..
Lasand maestrului Samuila meritul exegezei tehnico-artistice a intreprinderii noastre, imi voi permite a va retine atentia cu cateva detalii mai mult sau mai putin biografice..
Imi amintesc…
Cu mai bine de jumatate de veac in urma, eram copilul care, verile, 3 – 4 luni din an, eram exilat, din arsita Capitalei, intr-o cumplit de frumoasa salbaticie pe Lunca, la Ocnele Mari…
Dar una din cele 3 – 4 luni devenea de-a dreptul fabuloasa : era concediul pe care si-l permitea unchiul Traian, care venea acolo special sa picteze…
In lipsa lui, lada de zestre a matusii noastre era zavorata cu un lacat la fel de mare ca cel de la beciul unde era tainuita spre nobila invechire fruntea galbena a tuicii..
In lada cu pricina odihneau, pret de 11 luni din an, sevaletul, pensulele, paleta si o groaza de tuburi cu culori de ulei..
Marturisesc, aici si acum, la prima expozitie postuma a unchiului Traian, ca am incercat in repetate randuri sa dovedesc lacatul nemernic, care-mi tainuia tot ce putea fi mai fabulos si de neatins la acea vreme, pentru copilul visator si aiurit care eram..
Recunosc, spre cinstea sau (poate) spre rusinea mea, ca n-am reusit niciodata sa duc la bun sfarsit miseleasca actiune de a deschide, prin efractie, lada fermecata.
De altfel nici n-a fost nevoie, pentru ca unchiul, dandu-si seama ca lacatul fusese fortat, m-a luat la fix si a trebuit sa recunosc, smerit si rusinat, ca eu fusesem nemernicul infractor.
A ras cu pofta, lucru rar la el, pentru ca era o fire destul de militaroasa si retinuta..
Mi-a facut un mic set de culori si 2 pensule :
- Nepoate, - mi-a zis, - Ia-le si sa-ti dea Dumnezeu talent si inspiratie ! Pentru ca acu’ mai bine de un sfert de veac asa a facut si bunicul tau cu mine in curticica din fundatura Francmasona..
Acesta era numele interbelic al ulicioarei din fata Garii de Nord unde am vazut lumina zilei, si care azi, a capatat numele unui Parcalab pe jumatate necunoscut : Baldovin…
Si a mai trecut un alt sfert de veac..
Si iata…
Primesc intr-o buna dimineata un telefon de la matusa mea, tanti Mimi, fosta miss Romania
- Mihai, draga, - m-a implorat ea, - fa ceva, te rog, pentru Niky. De cand e la pensie sta mai tot timpul la “Cina”, nu-si gaseste locul si e total nefericit pentru ca nu mai are activitate…
Pentru un munte de om dinamic, puternic, zbuciumat si pasional ca Nea Niky pasivitatea era intr-adevar moarte curata.
Nu stiam ce sa fac, ce sa invent.
Si atunci Dumnezeu mi-a pus in brate niste tuburi de culori, niste cartoane si cateva pensule..
I le-am dus a doua zi, amintindu-mi de gestul fratelui sau, unchiul Traian.
Nea Niky a fost in culmea fericirii si a sarit in sus ca un copil cand i-am dat culorile..
Un singur lucru nu putusem sa prevad.
In impetuozitatea lui marinareasca, a doua zi, terminase deja deja cele cateva cartoane pe care i le grunduisem eu.
In disperare de cauza, a coborat jos, in atelierul mecanic, a luat toate teancurile de smirghel pe care le avea si s-a apucat cu frenezie sa le umple cu barcazuri si vapoare, cu bricuri si torpiloare, cu crizanteme si pescarusi, cu oameni si animale…
Tot ce pastrase sub pleoapa, de-a lungul unei vietii tumultoase si boeme, pe care o traversase in tumult, se revarsa acum in culori puternice, sonore, amestecate in franturile de sticla, sau de nisip, ale colilor de smirghel.
Asa cum i-a fost viata asa arata si pictura lui : ca un glaspapier stropit cu sunete bethoveniene, bubuind triumfal de furtuni imense in pauzele carora se cuibaresc cu gingasie cioburi de liniste pastelata…
La un alt sfert de veac de cand se deruleaza aceasta cursa contra cronometru iata ca a venit si randul varului Nae..
Dupa ce sora lui a plecat intr-o stea, lasandu-ne pe toti un pic mai stingheri, am ajuns la concluzia, ca si eu, copil unic cum ma aflam, as avea nevoie de un frate. Si de atunci varul Nae e fratele Nae.
Aventura pictoriceasca a fratelui Nae e una de cavaler al ulitelor, al pietelor, al mahalalelor, al copacilor infloriti si al florilor sangerii..
Aventura lui donquichotesca am mai descris-o si in alte ocazii, la alte vernisaje, asa ca nu mai starui asupra ei..
Ce vreau sa spun se leaga de ideea de continuitate..
Pentru ca, intre timp a mai trecut un sfert de veac si paleta preluata de la unchiul Traian si de la Nea Niky, Nae a transmis-o mai departe Daianei…
Daiana Savopol, ale carei flori, pline de seva impresionista - iata - pulseaza de prospetime sonora, carnoasa si fluida ca in sonata pentru violoncel a lui Debussy. Daca pana acum ceva timp, talentul ei parea o promisiune, pot spune azi, cu mana pe inima, ca promisiunea s-a transformat in certitudine.
Sa speram ca si Daiana va lasa nepoatei ei, Marta, darul pe care Savopolii si-l transmit din generatie in generatie.
Si daca rabdarea domniilor voastre ma mai ingaduie o clipa, as mai avea doua vorbe si despre mogulii ocnasi ai clanului Marinescu..
Talentul si aplecarea mea spre partea artistica a lucrurilor o mostenesc de la mama mea care, ca profesoara de desen, avea reale inclinatii in acest sens.
M-am straduit, la randu-mi sa predau stafeta fiului meu Radu, care expune azi pentru prima data in Romania
(Dupa cum puteti lesne observa marcajele “Famigliei” noastre sunt cadentate de aceasta masura a sfertului de veac..)
Fiul meu lipseste de la acest important eveniment, fiind reprezentat de sora sa, Andreea, aci de fata, (stabilita in capitala Evropei, impreuna cu onorabilul ei sot, de mai putin de un sfert de veac).
Ma simt deci obligat sa-l scuz, in fata domniilor voastre, pe infractor, pentru aceasta impardonabila impoliteta..
Dar avand in vedere faptul ca absenta e motivata de o neasteptata lovitura a sortii, am sa va dezvalui misterul pentru a nu va mai tine sub tensiune.
Ei bine, i-a murit capra.
Urmarea nefericitului eveniment a fost ca, debusolat de aceasta tragica disparitie, nu s-a putut reface suficient pentru a face fata maretului vernisaj de azi.
Pentru ca noi sa nu ajungem in situatia lui disperata, va propun sa punem capat vorbelor si sa trecem cu sarg si voiosie la degustarea unei binemeritate cupe de sampanie.
28. 11. 2009, Casino Sinaia
-------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu