”Vorbe si Ganduri” dintr-un exil trecut cu vederea (1990-1996)

*

MEM

DE LA ALTAR LA BAR : TATUAJE pe CORD DESCHIS

(1990 – 1996)

*

Maisons-Alfort, 14 nov. 1993

VORBE

Aici nu există asfinţit..

Nici amurg.

Există doar o sintagmă destul de stupidă : couche du soleil.

Avem cuvinte atât de frumoase, cum numai în vise ori basme se pot întâlni. Nu mai vorbesc de DOR, unic în limbile lumii.

Nu mai spun de transhumanţă - arc superb între Timp şi Pământ.

Şi în franceză sunt cuvinte poetice, comparativ cu alte limbi : de pildă arc-en-ciel. În româneşte, din păcate, cur-cubeu demarează cu o silabă mai puţin poetică..

În engleză - rainbow - circumscrie, mai degrabă, fenomenul din punct de vedere fizic. Nu ştiu în alte limbi cum sună. Poate, în Ţara Soarelui-Răsare să aibă altă rezonanţă..

Îmi amintesc de Romain Gary care găsise în limba sârbă cuvântul care evocă moartea - spune el - ca pe un scuipat : smârt. Şi pentru că suntem la scuipat, găsesc în engleză, că auditiv - to split - e cel mai adecvat.

" Words, words, words "… ( Hamlet, actul 2, scena 2 )

Bineînţeles că restul e tăcere.

Bineînţeles, c-a fost o vreme când Oamenii mergeau dansând şi când vorbeau în versuri.

Poate c-o mai veni, cândva..

Maybe.

Peut-être.

*

MARK.

Draga mea dragă, de 3 ori dragă..

scrisoare 47  :  EU SUNT

[..Je suis bien je ne sais pas qu est que tu fait.. (probă de microfon.. căci “Îndreptarul ortografic” nu se pricepe.. ) aujourd'hui.. ]

Carambolaje rocamboleşti : în suflet, în viaţă, în copacii din faţa geamului.

Speranţe chinuitoare, cârduri de ciori pleoştite - gândurile - defilează în sens invers.

Caravane fără noimă cutreieră în sensuri contradictorii..

Trotuarul ud, felinarul stingher..

Verde, verde de Acasă.. Mai trece câte un tren, ca în Mihail Sebastian..

.. Eu, sub Colţul meu cu Nuci, zodia mea celtică : sub umbra lui nu creşte nimic, totul se usucă, totul se năruie..

Parisul - undeva departe, pişelcios, ostil şi neprimitor : un căcat de merde..

*

Imi amintesc o strofă din Philipide :

*

Mă uit cum zboară norii, ca nişte continente

Desprinse dintr-o veche planetă istovită..

E vreme pentru visuri potrivită

Cu seri adânci şi vânturi indolente..

*

AICI nu există nici vânturi indolente nici seri adânci.

AICI serile - chiar bete - n-au adâncime, sunt orizontale.

*

Şi unde oare să mai pleci acum

Cu sufletul pustiu şi mintea arsă

Când însuşi Cerul e o hartă ştearsă

Pe care nu mai poţi găsi un drum..

*

Poate că versurile nu sânt chiar aşa (citez din memorie), dar nu asta are importanţă acum..

Îmi vine să-i continui ideea - asta mi se pare, în fond, important, căci, iată :

***

POEMA DE SFÂNT MIHAI

Cad frunze din copacii mei de Sfânt Mihai

Şomeri întind de stâlpi să facă piaţa

Maestrul - mare iubitor de Cai

A coborât ca să-şi refacă viaţa

Scrâşnesc pahare, ţelini şi măsline

Şi Coţi de Rhon şi taramale

Cine ne-aude-ar zice că-i de bine

Dar noi trăim cu dorul de Sarmale..

Sar puii în frigări şi-afumătura

Îşi lasă damful peste-ntreaga masă

Cu votci şi vinuri pitrocim Cultura

Dar gândurile sunt mereu ACASĂ

Că ne-am brodit cam iubitori de viaţă..

Şi toate-am vrea să fie un alai..

Şomeri întind de stâlpi să facă piaţa..

Cad frunze din copacii mei de Sfânt Mihai..

***

Parisul e aşa cum nu-l vedeam în vise.. (notă)

Sub scoarţa Lumilor dospeşte un Căcat..

"Iubirea e un LUCRU foarte mare" .. (Topârceanu)

Diatribă : Măsura lucrurilor variază în funcţie de proecţia necontrolată a dorinţelor fiecăruia.

***

scrisoare nr. 47

Colţul nucilor, 31 oct. 93

Draga mea,

Aceste rânduri vor rămâne pe o dischetă. Nu ştiu cât timp. Poate până voi avea o imprimantă.

Le vei citi cândva. În această viaţă. A ta. Poate şi a mea.

Poate.

Nu vom şti poate niciodată.. vorba lui Minulescu.

În ultimă instanţă ăsta e romantismul.. (sau impresionismul ?)..

Băşini de cuc. În fond scrim ca să nu murim. (Imagine falsă, locuri comune..)

Scriam demult, nici eu nu mai ştiu când :

- Mereu spre sud, mereu spre sud..

Şi-am luat-o spre vest. Mai poţi avea încredere în ceva ?

Jamais.

*

CONTURI

Am avut întotdeauna oroare să explic, deoarece am senzatia că mă explic.

Lucrurile care mie mi se par limpezi, îmi spun întotdeauna că trebuie să fie limpezi pentru toată lumea.

Aici greşesc.

A le explica oamenilor că nu sunt superbi nici pe dinăuntru, şi, uneori, nici pe afară, este, de bună seamă o prostie, din moment ce ei cred contrariul.

A te erija în judecător e o prostie şi mai mare.

Ce ar mai rămâne atunci ?

*

MEM                                                                                     -      22 nov. 1993

Vernisajul expoziţiei mele la “Maison des Dinandiers”  -      22 nov. 1990

*

VORBE si GANDURI : AFORISME

Un prosop n-ar trebui să fie niciodată murdar, pentrucă ne ştergem cu el când suntem curaţi (silogism). Cu toate astea spălăm mereu prosoapele..

*

Am văzut atâţia morţi încât m-am hotărât să nu mai plâng decât la moartea mea.

*

Insensibilitatea decurge dintr-o sensibilitate excesivă.

*

Sufăr pentru fiecare frunză moartă dar poate să mă lase rece un om mort în şanţ.

*

Vinul şi timbrele sunt mult mai avantajate decât femeile : cu cât sunt mai vechi cu atât le creşte valoarea.

*

Aforismul e o prostie prin care demonstrezi că tot ce a fost bine stabilit e de fapt instabil.

*

Poezia e ca onania: îţi întăreşte sentimentul unicităţii.

*

Comparaţia e un lucru atât de trist şi de banal încât ne poate salva de la imbecilizare.

*

Tinereţea - o glumă senzaţională dar de care nu mai râde nimeni.

*

Alternativa solidar (sau) solitar : singur, da ! Dar, împotriva tuturor !

*

În şah - groaznic nu e că ai fost făcut mat, ci faptul că trebuie să reaşezi piesele pentru o nouă partidă..

*

A nu mai fi de acord nici cu Cioran : asta e formula cu care-i mai poţi excita pe francezi.

*

Vorbe mari nu mai pot rosti

       De frică să nu-ţi deranjez

            Mantia de vrajă

                Care-ţi învăluie

                      Tristeţile solare..

*

Românul - între poemă şi aforism - mereu la graniţa dintre crin imperial şi băşina porcului..

*

Mă roade ca o molie un gând autumnal..

*

Copila mea, îti voi dedica o carte de şters greşelile înainte de a fi comise..

*

Lasă-mă să pot să-ţi zugrăvesc o aripă de înger..

*

Viaţa - un accesoriu floral al morţii..

*

Cum se poate stabili paternitatea în cazul unui transplant de testicul ?

*

Epitaful continuu..

*

Si viaţa şi arhitectura sunt alcătuite din detalii..

*

O labie transparentă tremurînd carnivor la emoţia iminentei imixtiuni..

*

Dialectica - instituţia prostituţiei filozofice - sau - cum despre acelaş lucru poţi spune candid când DA când NU..

*

- Viaţa e un căcat !.. filozofa, cu o vodca in fata, paznicul de closete..

- Atunci să tragem apa ! - îi răspunse Moartea..

*

*

Omagiu lui Vasile Voiculescu

Si la ce oare să mai speri acum

Când timpul din clepsidră stă să moară ..

Ragaz pentru întoarcere din drum

Nu mai avem ..

                              Dar într-o doară

Mai încercăm să amăgim trecutul

Cu-n gest îngenuncheat pe jumatate..

Si suspendăm în suflete minutul

Sublimei clipe prea de mult uitate..

*

*

omul – scrum de stele

*

poezia – un urlet soptit

*

era un gand stralucit, pacat ca steaua lui s-a transformat in candela

*

te iubesc nespus pentru ca esti ca mine, te urasc nespus din acelas motiv

*

haiku mine, gheisha mica

*

cand ma vei incalzi, steaua mea polara ?

*

as vrea sa-ti mangai cu un canin urma micii tale operatii de apendicita 

*

Flyer Nae Savopol - expo Montreal - mai 1998

**************

În pânzele lui Nae Savopol

Se amesteca dezinvolt :

Un graunte de sare

  din Ocna natala ...

O raza de aur solar

  din Arhipelagul strabunilor,

Un strop de parfum verde

  din Byzant si Levant ...

O lacrima albastra-turcoaz

  din cerul Marii Negre

  între Balcic oi Europolis ...

O dâra de fum nostalgic

  din pipa Comandorului
Tatal nostru
Într-ale Spiritului...

 **************

 Dans les toiles du Nae Savopol

On peut trouver

          un mélange désinvolte :

Une graine de sel

   d'Oltenie

Un brin d'or solaire

   d'Archipel des ancetres,

Une goutte de parfum vert

   du Levant ou Bosfor

Une larme bleau turquoise

   comme le ciel de la Mer Noire

   entre Balcic et Suline

Une meche de fumée nostalgique

   qui traîne de la pipe du Commandeur

Nôtre Pere

Dans l'Esprit ...

           arh. Mihai-Eugen Marinescu

**************

..E de fapt si un gand inchinat lui Nea Niky..

Cuvant la Vernisajul - Nicolae Savopol & MEM - Hanul cu Tei - april 2007

Dupa ce ne-am sorbit în tăcere ciorba de burtă în Gara Lipscanilor, mă despart nu fără regrete de fratele Nae sub Crucea Bisericii Blănarilor şi traversând Hanul cu Tei, plonjez pe cârmitele străduţe, pe urmele lui Mateiu Caragiale…

…“Birtul ales pentru acea seară fiind tocmai în Covaci, luai o birja” – imaginară - pentru a trece mai apoi pe la Arnoteni – adevaraţii Arnoteni – unde mă văd cu Pantazi…

Plonjăm înapoi într-un veac apus, mult drag inimii noastre, trecem prin Piaţa Dogilor cu “oriflame şi purpura veşmânt”…

La o masuţă de cafea şi absint, din faţa basilicei San Marc, Goethe face corecturi pe un manuscris blestemat…

Ne aplecăm indiscret peste umarul de ceaţă al Maestrului şi ne trece un fior : Margareta, mireasa nebună, fugită pe cal în noaptea logodnei sfinte, - comme un ange diabolique qui traverse le mirroir, - pentru a se întâlni în taină cu Don Quijote de la Mancha, ba nu, cu Faust parcă, sub mantia de pucioasă chihlimbarie a lui Mefisto, pregătindu-se in taina pentru a semna un pact secret…

Dumnezeu ştie…

Sau Dracu… mai înţelege ceva…

Sfaşiat de contradicţii, mă aplec greoi, şi trag sertarul de jos al biroului imaginar, acolo unde ascund de două vieţi, “Manuscriptul cu citate din mine şi prieteni”…

Răsfoiesc, extrag vreo două-trei "Schiţe de Costume" şi "Maşti la un Spectacol Inchipuit", vreo alte două din capitolul de "Grafică la Purtător", le stropesc uşor cu parfumul extras dintr-o romanţă chimică şi le etalez pe zidul îmbibat şi mucegăit de Istorie al Hanului…

Ar mai fi în manuscriptul cu pricina câte ceva scrijelit pe ici, pe colo, pe scoarţa unui gând…

Cu vreo 4 decenii în urmă, când debutam în Holul Institutului “Ion Mincu”, un critic de artă, nu demult plecat în lumea umbrelor, mă încuraja cu substantivul adjectivat de tânără speranţă.

Pe la vreo 40 si ceva de ani, când expuneam la Grand Palais, alături de Paul Delvaux, încă mai eram o speranţă.

Acum la 60, am rămas doar cu speranţa…

Cândva, un bun amic de pe meleagul franc, îmi spunea :

-  “Cher ami, femeia e un lucru rar, ceva de neînlocuit ! Dar dacă totuşi ţi se iveşte ocazia să o înlocuieşti - nu ezita !”

..In general, în astfel de situaţii disperate, când orice om normal se doreşte sclipitor de inteligent, spiritual, sprinţar şi moralist, se începe o lungă listă de multumiri fără noimă, îndreptate de regulă împotriva unor oameni nevinovaţi şi fără apărare : neveste neglijate, copii părăsiţi, parinţi abandonaţi, profesori straluciţi, doctori invincibili, preoţi iluminaţi, slujnice binevoitoare, taximetrişti haioşi, manichiuriste serviabile … şi lista ar putea continua la nesfârşit…

Eu nu voi mulţumi nimănui - ba dimpotrivă !

Am sa-l înjur de părinţi pe Jimmy, caţelul meu, închis în casă, care urlă ca un bezmetic, pentru că nu stau cu el să-l mângâi pe cap, şi - după părerea lui - îmi pierd timpul cu domniile voastre în mod samavolnic.

Drept care, pentru a-i curma agonia, vă propun să nu mai pierdem timpul şi să trecem la fapte : să degustăm un mic traminer rozaliu de Recaş care ne aşteaptă fremătând vesel, pentru a ne ostoi setea de cultură dar mai ales … de artă !

MEM,  april 2007

                                                                                                      

*

*

Cuvant la Vernisajul - Nicolae Savopol - Biblioteca Centrala - mai 2010

Picătura de lecitină.

Se stie că lecitina ajută memoria… Intr-un anume fel.. chimic… Sau, mă rog, organic…  

… Dar afectiv ?  Dar sentimental ?  Ce panaceu ne-ar mai putea reînvia trăirile de altădată ?

… Cine sau ce ar putea ajuta o memorie colectivă să nu-şi uite rădăcinile şi tinereţea ?

… Să nu-şi trădeze sentimentele şi iubirile ? Oare pentru asta nu se mai poate face chiar nimic ?

… Oricare dintre noi, cândva, sub umbra îngăduitoare a unui vis, am furat cuiva un sărut - într-un colţ de veac, de parc, sau de stradă…

… mai mult ca sigur, un copac generos - de preferinţă o salcie - îşi întindea protector aripa mustind de noapte şi nelinişti stelare peste fierbinţeala incontrolabilă a dorinţelor noastre…

… constelaţii de hormoni gălăgioşi traversau în triumf, printre fluturi stomacali, mahalaua colorată sonor, într-o perspectivă inversă, sub jurămintele noastre grăbit inconştiente...

… dar dintr-o dată … ca-ntr-un scurtcircuit cosmic, nu se mai auzea nimic din foşnetul de carne şi ruj ieftin al buzelor noastre sângeros împreunate…

… iar peste drum … undeva … un tramvai scorojit galben se retragea ca o ultimă dorinţă a lui Tenesee Wiliams spre depoul cu amintiri al unei necugetate poveri de miresme de tei auriţi şi platani seculari, de argint…

… spre nordul debusolat, sidefiu, al dorinţelor noastre, ceaţa rozalie a sentimentului profund, de singurătate, se conjuga, arcuit, sub bolta Oraşului, cu pâlpâirile şi zvâcnirile confuz necontrolate, prin care răzbătea lumina fără de noimă a unui afiş galben din avizierul vreunui cinema de cartier…

… intram atunci în hora de pietriş gri-argintiu a grădinii de vară, înlănţuiţi prin boarea de verde coclit a bancilor de lemn, ca să revedem - a treia oară - cum “zboară cocorii” sovietici peste nefericitul Castel din Elsinor al tragicului Prinţ întruchipat de Sir Lawrence Olivier - sau cum îl franţuzeam noi pe atunci, (ce vreţi - gintă latină !) - Laurence Olivieer…

… şi toate astea, în colţul ferit - de după felinar … sidef ivoriu al nopţii dâmboviţene … la Marna, la Marconi, în Bariera Vergului sau la Lira, în Rahova sau in Vatra Luminoasă…

… de sub vraja translucidă, de celuloid, a peliculei zgâriate, treceam să ne răcorim cu o halbă de bere, la Coşna, la Peştera, la Monjardin, la Lido, la Monte Carlo, sau la Caviar ca s-o ascultăm pe Doina Badea, pe Gică Petrescu, pe Aurelian Andreescu sau pe Fărâmiţă Lambru…

… când panaşul de argint al celui de-al treilea ceas al dimineţii sinilii ne aduna cu greu sub bagheta magică a lui Nea Niky Savopol “Marinaru’”, pentru a bea o schembea, în crâşma Gării de Nord, ca s-o luăm, apoi, de la capăt... (pentru cine nu cunoaşte etimologia şi provenienţa cuvântului “skembe ciorbastâ” să rămână după vernisaj la cursurile serale gratuite şi îi voi explica mai pe îndelete) …

… Poate că Bucureştiul nu a fost niciodată, şi nici nu este, cel mai mare şi cel mai frumos oraş din lume, dar, mai mult ca sigur, el a fost martorul fabulos al tinereţii noastre fabuloase...

… Poate, pentru o clipă…  Dar acea clipă, pentru noi, ţine de-o veşnicie...

Pentru ca această veşnicie să rămână şi sub pleoapa visului vostru, măcar pentru o clipă, vă invit - printr-o adâncă plecăciune - să parcurgeţi, ca sub îngăduitoarea şi dulcea povară a unei iubiri apuse dar mereu vie în inimile noastre, simezele vărului şi fratelui nostru, Nae Savopol…

Aş vrea să vă asigur că, pentru noi toţi, acest demers ar putea semăna cu melancolia acelui sărut furat, cuiva, cândva, într-un colţ de veac, de parc ori de stradă…

Sau poate, în cel mai nefericit caz, să cadă discret peste memoria noastră colectivă, ca o picatură puţin nostalgică, dar revigorantă, de lecitină…

Mihai Eugen Marinescu  -  Amintiri  dintr-un Bucureşti pierdut